Doar vântul agită lumea când cerul e senin. Aşa trebuie să avem şi sufletul. Nu sunt nori de ploaie în vreme de pace, sunt doar nişte decoraţiuni pe cer. Pornirile vântului sunt pornirile noastre iar nervul lui ne găseşte în letargie. Este mai cald decât normal pentru că şi noi suntem lipsiţi de vervă, de sentiment. În aşteptarea schimbării care nu vine fără iniţiativă, aşteaptă şi soarele cu noi. Etapa unui alt anotimp ne prinde nepregătiţi dar anotimpurile se schimbă indiferent de starea noastră.
Vremea se schimbă permanent însă cum praful nu este ridicat de la pământ de suflul vântului, totul este încremenit. Pictăm un tablou care ne infestează dar nu ne mişcă. Poate este doar liniştea de dinaintea furtunii sau poate statica tabloului este dată de căldura asta năucitoare de pe pânza umană.
No comments:
Post a Comment