Am suferit mult cand am aflat ca trebuie sa port ochelari. Eram mica, aveam vreo 8 ani si nu mai vedeam bine. Stateam in prima banca si ma chioram la tabla, fiindca nu vedeam nimic. Mereu copiam de la colegul meu de banca toate lectiile. Daca nu puteam sa le copiez, ramaneam cu caietele goale.Pana intr-o zi cand a vazut invatatoarea. Si am inceput sa plang. I-am spus ca nu vad deloc la tabla si de-asta sunt mereu cu nasul in caietul colegului. A doua zi mama era deja la scoala. A treia zi deja eram la medic.
Pana la varsta asta, am ajuns sa merg la toti medicii oftalmologi din oras. Pe toti ii stiu. Cu toti am avut fel de fel de incidente. La inceput mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu ochelarii. In principiu fiindca mi se spunea aragaz cu patru ochi. Doamne cat am mai suferit pe tema asta. Nu puteam intelege ce au cu mine. Uneori imi lasam intentionat ochelarii acasa, sa mai scap de porecla aia tampita. Mereu ma facea sa plang treaba cu aragaz cu patri ochi :(.
Cand am inceput eu sa port ochelari, eram singura din clasa cu asa ceva. Insa ceva s-a intamplat si in urmatorii 2 ani, parca toata clasa avea ochelari. Si incepuse dintr-o data sa imi placa sa ii port. Evident ca la inceput mama si tata imi alegeau rama. Nu are rost sa va spun ce rame nasoale aveam la ochelari. Parca eram bunica, la 150 de ani. Dar no, nu prea aveam ce comenta. Insa, odata ce m-am transformat intr-o domnisora, treaba s-a schimbat. Tineau cont si de parerea mea, si imi alegeam rame mai elegante sa zic asa. Si parca purtam ochelarii aia cu mandrie, cu bucurie.
Azi nu pot face nimic fara ochelari. Nu vad la 2 metri in fata fara ei. Parca ma simt dezbracata daca nu ii am pe ochi. Lentile de contact nu am incercat, fiindca la ce dioptrii am eu, nu stiu daca merita. Si ca sa fie in ton cu mine si al meu sot are ochelari. Asa ca suntem in casa 8 ochi :). Tare, nu?
No comments:
Post a Comment