Au trecut trei ani

Iata ca au trecut trei ani de cand familia noastra s-a marit. Trei ani in care am trait fiecare clipa la intensitate maxima. Fiecare stare a fetitei mele am trait-o impreuna cu ea. Trei ani in care am invatat sa fiu mama, in care, am invata sa nu intru in panica. Trei ani in care fericirea mea nu mai are limite. Nu pot exprima in cuvinte fericirea care ma cuprinde de fiecare data cand o privesc in ochi.

Mi se pare extraordinar cum dintr-un pui de om, mai exact dintr-un samburel mic, a iesit asa un copil. O fata minunata. O mandrete de copil, care nu trece zi, fara sa imi multumeasca pentru ceva. Si culmea e ca nu eu am ales-o. Ea m-a ales pe mine sa ii fiu mama. Ea m-a facut mama ei. O mama, care mereu se va lupta ca ei sa ii fie bine, sa fie fericita si sa zambeasca intotdeauna. Trei ani, in care am tresarit la fiecare scancet al ei, trei ani in care m-am bucurat la primul zambet, la prima strangere de mana si la primii pasi pe care i-a facut.

Sunt mandra de ea, si voi fi mereu. Niciodata nu i-am spus nimic negativ, fiindca stiu ca asta nu e bine. Si mai stiu ca va ajunge o persoana inteligenta putenica si iubitoare. Va putea sa faca din viata ei, tot ceea  ce eu nu am putut. Si nu pentru ca as obliga-o ci pentru stiu sigur ca va fi mult mai ambitioasa decat mine. Ea e , cum sa va explic, ca un cerc care tine familia unita! E ca si coaja unei pani. Fara coaja painea nu ar mai fi buna. O iubesc de mor!