Ziua unu vine greu pe degete, adulmeca soaptele de dimineata si orele parca tremura in raceala sufletului sau nestavilit, cuprins de picuri de ploaie uscata, zapacit… ziua doi, e plina de pacat, azi a inghetat si genele-i plang in amurg! ziua trei, zboara in graba, parca ar deveni si oarba, se catara pe-un munte si striga de acolo lucruri marunte! mai sunt sase zile si timpul trece iute, se-neaca in agitatia de afara, urca incet ca pe o scara! ziua patru, e absenta, consuma doar sperante. ziua cinci, alunga suspinele scurse in trecerea vremii, e prea tarziu, miezul s-a dus...
ziua sase, ce e visul in favoarea vietii? ce e durerea in favoarea disperarii? de ce sa nu urli? de ce sa stai tacut in umbra? se aprind sufletele, momentul e pe vine. MAI SUNT TREI ZILE SI EI NU ASTEAPTA........ ziua sapte, canta decent, mai scoate cate-un sunet absent si isi face curaj, o poezie in doua cuvinte ridica un semn de intrebare.... oare?! ziua opt, e plina de nerabdare
ziua noua, aici s-a nascut un fulg de nea, din negura noptii, in vaietul diminetii, scancind de dor, de fuga, de jale, de dorinta arzatoare...sa mai stea, din patima atractiei dintre cei doi care si-au unit destinele fara sa se gandeasca ca timpul ii va alunga unul de langa celalalt. nu s-au gandit la bucatica de ninsoare ca va arunca lacrimi in zare. noua e magic, imprastie zambete, aduna depresii si curata lumea de vise. noua e o bucatica mica, o parte din ei, noua e ziua care le-a spus: peste multi ani, mai multi decat va imaginati acum, veti fi dispretuiti cu cea mai jalnica privire, care va ucide in sufletele voastre ultimul strop de omenie.
iar noua va ramane in pijamale, pentru ca si ele sunt o stare de spirit. o stare ce spera ca noptea nu se mai termina, o stare care cu trecerea timpului, devine nestare, devine piele, zambet cristalin ratacit in dorul muntilor, al raului, al nisipului batucit pe plajele aglomerate… si daca saptamana ar avea noua clipe iar luna n-ar mai exista, cu siguranta fiecare om ar avea parte de timpul sau cu sine si ar distruge tot cu o privire, asa cum face noua…
ziua sase, ce e visul in favoarea vietii? ce e durerea in favoarea disperarii? de ce sa nu urli? de ce sa stai tacut in umbra? se aprind sufletele, momentul e pe vine. MAI SUNT TREI ZILE SI EI NU ASTEAPTA........ ziua sapte, canta decent, mai scoate cate-un sunet absent si isi face curaj, o poezie in doua cuvinte ridica un semn de intrebare.... oare?! ziua opt, e plina de nerabdare
ziua noua, aici s-a nascut un fulg de nea, din negura noptii, in vaietul diminetii, scancind de dor, de fuga, de jale, de dorinta arzatoare...sa mai stea, din patima atractiei dintre cei doi care si-au unit destinele fara sa se gandeasca ca timpul ii va alunga unul de langa celalalt. nu s-au gandit la bucatica de ninsoare ca va arunca lacrimi in zare. noua e magic, imprastie zambete, aduna depresii si curata lumea de vise. noua e o bucatica mica, o parte din ei, noua e ziua care le-a spus: peste multi ani, mai multi decat va imaginati acum, veti fi dispretuiti cu cea mai jalnica privire, care va ucide in sufletele voastre ultimul strop de omenie.
iar noua va ramane in pijamale, pentru ca si ele sunt o stare de spirit. o stare ce spera ca noptea nu se mai termina, o stare care cu trecerea timpului, devine nestare, devine piele, zambet cristalin ratacit in dorul muntilor, al raului, al nisipului batucit pe plajele aglomerate… si daca saptamana ar avea noua clipe iar luna n-ar mai exista, cu siguranta fiecare om ar avea parte de timpul sau cu sine si ar distruge tot cu o privire, asa cum face noua…
No comments:
Post a Comment