Mi-am amintit de Petru Cretia de curand. L-am studiat intr-un anume fel in facultate. tin minte cand ne-a pus proful de “creative writing” sa ii descriem portretul in cele mai siropoase cuvinte. Imi amintesc ca era un fel de “privire optimista, sau mai degraba resemnata, cu parul alb, ce incarca prim planul. Gura ar fi spus multe daca ar fi fost vorba de un portret sonor, de o imagine intregistrata… Parul ii sadea grav ca ca o incarcatura de nori fumurii plini cu stropi de ploaie reci. “
As putea spune ca toata viata lui a fost un visator si nu unul oarecare, ci unul indeosebi de optimist, cu gandul mereu catre raiul cerului, poate mult prea visator. se gandea poate nu catre acel rai care zace cumva dincolo de nori ci catre acel rai care ni se arata zilnic dar suntem grabiti sa il observam. se gandea poate la frumusetile care ne inconjoara... Imi amintea Petru Cretia de anii copilariei, de perioada prunciei mele, cand stateam in gradina din spatele blocului si desenam pe cer tot ce-mi statea in suflet in momentele acelea. timpul statea in loc iar norii curgeau la vale… mai trecea o zi…
Norii lui Petru Cretia sunt atat de pufosi incat e imposibil sa nu te lasi prins in magia lor. Norii este o carte, un adevarat poem in linii lungi de valsuri saltarete, totul despre Nori…
simplu, curat si magic!
No comments:
Post a Comment