Ce inseamna sa fii jurnalist adevarat?

Jurnalist poate fi oricine stie sa scrie si nu e analfabet. Asa spun mai toti. Sa asterni niste randuri pe o foaie de hartie si sa faci o stire e floare la ureche. Credeti? Prin facultate ti se da o lectie dura: inca de la inceput ti se spune-nu esti facut pentru meseria asta, parasesti „corabia”, daca nu stii sa faci „balet”. Da, balet, asta trebuie sa faca un bun jurnalist de la bun inceput. Sa stie sa exprime realitati dintre cele mai variate, in doar cateva cuvinte, fara mari eforturi, asta e „baletul” adevarat. Apoi, trebuie sa fii obisnuit cu terenul. Mult teren. Articolele facute din scaunul tapitat din fata unui calculator, in redactie, nu au nicio valoare, sunt zero. Luati exemplul multor ziare si siteuri online de la noi. Inventarea faptului de presa e sport national, senzationalul primeaza, tabloidizarea e deja sinonima cu profesionalismul.
Jurnalist adevarat e cel care nu se multumeste cu o informatie obtinuta rapid, ci cauta, „sapa”, isi prinde urechile prin zeci de comunicate, materiale de arhiva, cauta informatia cu adevarat relevanta si o ambaleaza cat mai atragator. Jurnalistul adevarat nu se eschiveaza cand vine vorba de munca sustinuta, de efortul intelectual dus la extrem. Scopul lui ultim ar trebui sa fie informarea corecta si la timp a publicului tinta. A face jurnalism nu e nicidecum cea mai placuta indeletnicire, dar nici cea mai uracioasa.

Pentru cateva ore esti „rege” dupa care esti nimeni. Jurnalistii sunt ca niste aparate de fotografiat. Imortalizeaza clipa, o cultiva, o bibilesc, o aduc in atentia cititorilor, privitorilor. Unii o deformeaza exact ca in cazul unei oglinzi ciudate dintr-un balci care te arata mai gras, mai slab, mai inalt, mai scund, altii ii confera o aura aparte, o scot in evidenta.
Si cel mai important, jurnalistul adevarat e independent, nu se supune presiunilor patronului de presa, nu face compromisuri, nu primeste bani (da, sunt unii care primesc bani sa scrie tampenii pe care nici ei nu le cred). El trebuie sa aiba curajul sa fie liber, sa vrea sa fie liber, in gandire, in actiune… Jurnalisti adevarati la noi sunt putini, oameni care sa respecte meseria asta atat de frumoasa, depinde de generatiile care ies acum de pe bancile facultatii care va fi procentul viitor al acestor „specimene rare”…

No comments:

Post a Comment