Cum ne face societatea sa devenim tot mai nervosi

In jonctiunea pe care ne-o transmite societatea negustoreasca de a dori si de a cauta sa ne satisfacem dorintele, trebuie sa intelegem ce invata etimologia: a dori inseamna a regreta absenta unui lucru. In acest sens dorinta este foarte diferita de bucurie si de placere: o fantastica fabrica de frustrari, de frenezii stupide, al caror fond trebuie sa-ntelegem bine ca este resentimentul. Epoca noastra nu reprima dorinta, ea o incurajeaza ca frustrare permanenta: bucuria insa nu are o reputatie prea buna, placerea, sa nu mai vorbim. Sa te apuci sa spui, invitat fiind la o cina, ca te bucuri de meseria ta de profesor nu declanseaza niciodata, oricat de ciudat ar putea parea asta, un entuziasm veritabil: se incepe prin a fi intrebat despre locul unde predai, nu cumva sunteti titularul vreunei sinecuri sau al unui post cu jumatate de norma? Nu? Inseamna ca lucrati intr-un liceu foarte bun? Nici? Toti te privesc cu suspiciune. Se razbuna pe tine povestindu-ti in amanuntime cu ce tampiti au avut ei de-a face in timpul scolaritatii. Esti suspect fiindca esti multumit: iata scandalul. Orice om care, in fiecare zi a vietii sale, ar consacra macar douazeci de minute pentru a cati poezie, adica a o practica, s-ar simti profund schimbat si eliberat. De aici si interesul societatii noastre de a indeparta pe oricine de la aceasta activitate.

No comments:

Post a Comment