Dioxidul de carbon. Pe vremuri, aerul era perceput ca o substanta omogena, nu o combinatie de gaze, asa cum stim astazi. Descoperirea dioxidului de carbon de catre Joseph Priestley s-a datorat tot… berii. De aici si pana la descoperirea gazelor individuale din aer a fost doar un pas. Locuind fix langa berarie, Priestley a observat ca gazul care era emanat in urma fermentatiei nu plutea si avea tendinta sa se duca spre sol, indicand ca era mai greu ca aerul. Asa a descoperit dioxidul de carbon-la fel, dioxid de carbon iesea si din lemnul aprins.
El si-a dat seama cum sa produca dioxid de carbon si fara alcool, de unde si aparitia bauturilor carbogazoase, asa ca berea a dus la producerea bauturilor noastre favorite. Priestley a descoperit apoi si ce alte gaze mai contine aerul din jurul nostru. Aerul greu care iesea din bere l-a ajutat pe acesta sa descopere dioxidul de carbon, oxigenul si alte sase gaze, inclusiv cel ilariant.
Epoca explorarii. Calatoriile europene pentru a descoperi si coloniza noi pamanturi au fost numeroase si lungi in Epoa explorarii, ceea ce nu permitea oprirea in port si aprovizionarea. Asa ca toate ratiile de mancare trebuiau sa tina suficient de mult pentru ca echipajul sa nu moara de foame la bordul navelor in timp calatoriilor.
Cand Cristofor Columb a parasit peninsula Iberica si s-a dus in cautarea Lumii Noi, mancarea de la bord includea branza tare, miere, masline, ansoa si zeci de litri de bere, normal. Daca mancarea se consuma intr-o maniera mai brutala, berea era rationalizata si impartita pe zile pentru a rezista la conditiile de navigare nu tocmai placute.
No comments:
Post a Comment